Pagini
▼
marți, 25 septembrie 2012
Citez "anonim" care spunea.... "Poate va intrebati, cum se face ca Teodoru si-a dat in cele din urma demisia".
Poate va intrebati, cum se face ca Teodoru si-a dat in cele din urma demisia. Cum? Se poate? Sa nu mai incerce nici una din vechile lui smecherii, cum ar fi sa se strecoare la un alt partid sau milogeala cu caciula in mana in fata celui de care depinde functia lui?
Ba da, oameni buni. De incercat, a incercat, si inca din rasputeri. Atat cat l-a ajutat mintisoara lui cea incetosata. Dar nu i-a mers.
Se aude prin targ, ca acum vreo doua saptamani, Teodoru era in pragul disperarii, fiindca i se ceruse demisia. Se simtea prins ca un sobolan in capcana si incerca agitat sa dibuiasca o iesire.
Asa ca, s-a gandit sa-si trimita un mesager care sa-i inlesneasca o discutie cu “autoritatea locala”. Se pare ca de primit la discutie, a fost primit. Dar daca va intrebati cam cat a reusit sa convinga sau felul/halul in care s-a prezentat, sau ce impresie a facut, asta este o cu totul alta poveste.
Imaginati-va un individ cu o alcoolemie “respectabila”, care se chinuie sa-si miste cum trebuie limba in gura, in fata unui interlocutor cat se poate de treaz si sobru; mai imaginati-va o multime de promisiuni impleticite, rugaminti jalnice si insinuari slinoase cum ca el e baiat bun si simpatic etc. Nu stiu cum se poate descrie mai bine: penibil, jalnic, umilitor, grotesc?
Si-a dat masura exacta a ceea ce este. Cred ca un strain n-ar fi putu sa-l picteze in culori mai odioase decat a facut-o singur. Pur si simplu a fost confirmarea vie a tot ceea ce se spune de ani de zile despre el, dovedind pana unde poate ajunge mizeria si decaderea lui.
Ce impresie a facut si cat de mult a convins, s-a vazut!
Citez "anonim" care scria : "Zilele astea Teodoru este in sevraj..."
Zilele astea Teodoru este in sevraj. Nu din lipsa alcoolului, ca asta nu-i lipseste, ci din lipsa functiei lui dragi.
Atunci cand o sa vina dimineata la serviciu, picioarele or sa-l duca singure spre fostul lui birou de director. Cred ca atunci cand vede pavilionul administrativ, fundul lui mare tanjeste dupa scaunul de manager… asa, cum betivul care trece pe langa carciuma, simte dintr-o data ca ii arde gatul de dorul bauturii.
Mi-e teama ca intr-o zi, cand s-o nimeri sa mai vina prin secretariat, o sa zareasca prin usa intredeschisa fostul lui scaun si pofta de functie o sa-l copleseasca pana intr-atat, incat o sa se repeada ca posedat, sa traga de jiltul lui de altadata.
Vi-l puteti imagina tragand cu ghiarele si cu dintii de scaun si urland: “E al meu! Al meu! Mi l-au luat ticalosii! Il vreau! E al meu!” ?????
Parca seamana cu o scena din “Stapanul inelelor”. Personajul acela scarbavnic, stiti voi care: "We wants it. We needs it. Must have the precious!"