Cum ar fi daca Mos Craciun s-ar trezi ca-si vrea cadourile inapoi?
Cum ar fi daca....Mos Craciun e satul de toti copiii care cer multe si promit dar nu se tin de cuvant. Dar daca ar functiona si la adulti? Sa ne ia "jucariile" de mii de euro...BMW, sau AUDI, ori alte jucarii NEMUNCITE??? Unii, macar au diplome, si in spatele lor "fac" banii, altii care sunt NIMIC, fura, si se gasesc neica-nimeni sa-i admire!
Cum au unii tupeul sa impuna reguli pentru alti si ei sa nu le respecte. E ca si cum ai sta cu tigara in gura si ai spune celui de langa tine...: "Mosule, aici nu se fumeaza!!"....
Daca as spune....: Ei uite "Mosule" ca de azi nu mai vreau eu sa am reguli!...Cum ar fi?
Dar sa lasam asta....Ce zice-ti ?Putem vorbi despre INVOLUTIE...??
Si pentru ca unii cititori (se stiu ei) nu stiu ce inseamna Sa va traduc...Conform DEX :
""INVOLÚȚIE ~i f. 1) Modificare regresivă; trecere la o treaptă inferioară. 2) Proces de revenire a unui organ mărit anterior (din cauza unei boli) la starea normală. [G.-D. involuției; Sil. -ți-e] /<fr. involution, lat. involutio, ~onis
Sursa: DEX online""
Ne mandrim ca suntem mai buni si mai intelepti decat eram acum un an, sau acum 10 ani. Eu insa am dat peste un eseu (pe atunci cred ca inca se numeau "compuneri") pe care l-am scris prin clasa a 8-a sau a 9-a, adica pe la 14 ani. Parca nici nu ma mai recunosc in ce am scris, pentru ca e un text prea lipsit de cinism, de rautate, de sarcasm. Defapt e si normal, nu mai sunt persoana de acum 10 ani, nici cea de acum 20 de anii, s.a.m.d. ,(dupa cum credeau unele persoane cu oarece studii superioare de sex feminin, care "stiim noi cum si-a luat diploma" ca sa citez un "clasic" in viata!!!) acea persoana mai exista doar la nivel de concept. Pana una alta insa, va trimit si pe voi in anul 198si ceva..
Fa pentru altul ce ai dori sa se faca pentru tine !
Stiu...Suna ca un slogan. Esti tentat sa mototolesti foaia de hartie si sa renunti chiar sa te gandesti la asta. Sub aceste vremuri, in care fiecare se lupta pentru existenta, pentru putere, pentru drepturile sale, in acest suvoi al vietii in care nu stii cum sa ramai cu capul afara pentru a lua o gura de aer si nu gasesti in jur un punct de sprijin, in acest spectacol in care daca nu esti egoist, rau si razbunator esti considerat prost este greu sa scrii un text cu acest titlu.
Inchid ochii, respir adanc, si-mi amintesc cele zece porunci. Le am in memorie pe toate, realizez insa ca nu-mi amintesc sa le fi lasat sa-mi patrunda prea adanc in suflet, realizez ca poate m-am gandit prea rar la cei dragi mie, la parinti, la prieteni, la cunostinte sau la oamenii necunoscuti pe langa care trec asa cum ar trebui - ca la niste fiinte asemanatoare mie.
Sunt parintii mei - desigur - ii iubesc. Sunt bunicii mei - cum sa nu-mi fie dragi? Astept de la ei totul: sa ma rasfete, sa ma inteleaga, sa ma asculte si sa nu ma necajeasca. Am urmarit cu mare atentie la televizor emisiunile in care sunt explicate drepturile copiilor Recitesc titlul, niciodata nu m-am gandit la ei la fel. In sufletul me am cerut de la ei totul dar am oferit cat am crezut de cuviinta, fara sa-mi treaca prin minte ca sunt si ei la fel ca mine, oameni obisnuiti cu defecte si calitati, care ofera si care asteapta acelasi lucru de la noi.
Sunt profesorii mei, unii tineri, entuziasti, frumosi, care n-au uitat inca adolescenta, altii poate prea rutinati, obositi si sacaiti de atatea generatii de copii prea plini de energie, prea zburdalnici, prea obraznici, prea refractari la regulile scolii. Pe unii ii iubim, pe altii nu, niciodata nu ne trece prin cap sa-i intelegem, sa le oferim dragostea si intelegerea pe care o asteptam de la ei.
Sunt prietenii nostri, colegii de clasa, cunostintele intamplatoare. Sunt de toate felurile: de la prietena cea mai buna pe care o asculti cu resemnare ca sa-ti vina si tie randul sa vorbesti, pana la colega tocilara si izolata, prea putin frumoasa si deloc simpatica, pe seama careia clasa face tot timpul glume si care, sa recunoastem, le consideram persoane anexe persoanei noastre si nu le oferim din inima noastra mai nimic, asteptand insa sa ni se ofere totul. Nu am uitat nici colegul care venea cu perna de pus sub fund, pe care l-au mutat ai lui la alta scoala din cauza ca nu lua premiul 1.
Sunt necunoscutii de pe strada, din autobuz, din magazine, vanzatoarea din piata de la care ne asteptam sa nu ne stea in cale, sa elibereze un scaun sau sa vorbeasca politicos considerand ca este dreptul nostru fara sa ne pese, defapt, ca este si dreptul lor.
Oare i-am trecut in revista pe toti? Este lumea mea, e lumea noastra, e societatea in care traim, ale carei reguli le respectam(unii din noi, cei care am avut cei 7 ani). Atata doar ca, reflectand, imi dau seama ca ar trebui sa fie mai mult decat atat. Si spun si eu ca Blaga, "e prea putin." Intreg acest discurs este putin romantic. Stiu ca maine nu ma voi mai gandi la asta. Vor fi unii care vor spune ca viata e o lupta in care sunt invingatori si invinsi si ca nu este loc pentru altruism.
Vor fi momente in viata cand, incercand sa dam altuia ceea ce dorim sa ni se dea noua ni se va raspunde cu cinism si antunci vom fi tentati sa uitam acest mesaj. Am scris aceste randuri insa, cu speranta ca imi voi aminti de ele cat mai des posibil, cu convingerea ca aceasta atitudine ne face oameni si ne deosebeste de alte creaturi, cu nadejdea ca doar iubind poti la randul tau sa fii iubit, ca doar oferind sufletul imi va fi impacat, cu convingerea ca toata lumea va fi mai buna daca fiecare da ce e mai bun fara sa astepte sa primeasca ceva in schimb.
"Fa pentru altul ce ai dori sa se faca pentru tine." As vrea ca fiecare sa inchida ochii pentru o singura clipa , asa cum am facut si eu acum si sa incerce sa constientizeze un singur lucru: nimeni nu e mai important decat altul !! Suntem totodata diferiti si asemanatori si avem un suflet, ce e atat de usor de ranit!
