Mi-e lene. Mi-e lene rau. Chiar rau de tot. Nu stiu ce sa fac ca sa scap de lenea asta. Mi-e atat de lene incat lenea tinde sa se transforme in somn. M-am apucat sa scriu din lene. Mi-e lene sa misc altceva in afara de degete si ochi. Mi-e lene sa ma ridic de pe scaun. Mi-e lene si sa vorbesc. Daca nu mi-ar fi fost lene sa vorbesc, poate ca as fi vorbit cu cineva si mi-ar fi trecut lenea. Mi-e lene si de lenea mea.
Nu imi mai fusese de mult asa lene. Lenea vine din cand in cand, dar o lene ca acum vine mai rar. Ascult muzica, dar mi-e lene sa ma concentrez asupra melodiei, asa ca nu stiu cine canta. As putea lua carcasa CD-ului pe care il ascult ca sa vad ce ascult, dar mi-e lene.
Cred ca mi-e sete, dar mi-e lene sa ma ridic sa beau ceva. Prefer sa zic ca nu mi-e sete. De fapt as putea sa fac asta, dar mi-e lene sa zic, asa ca inca mi-e sete. Probabil ca ar trebui sa fac ceva in legatura cu setea asta, dar mi-e lene si sa ma gandesc ce as putea face.
Lenea asta ma adoarme. As putea adormi, dar nu am perna si mi-e lene sa imi iau. Fara perna as dormi mai rau si probabil ca m-as trezi repede, iar mie mi-e lene sa ma trezesc. Mi-e teama ca as putea visa si mi-e lene sa visez. Poate ca in vis trebuie sa fac ceva, iar mie mi-e lene, asa ca mai bine nu adorm.
M-a apucat o mancarime pe spate. Nu prea imi place. Ma deranjeaza, dar mi-e lene sa ma scarpin. Ar trebui sa ma intorc, dar mi-e lene. Mi-e si mai lene sa misc mana. Ar trebui sa duc mana la spate si sa o mai si misc in sus si in jos. Pentru asta chiar mi-e lene.
Mi-e atat de lene. Ma gandesc numai la lene. Nu stiu ce as putea face sa scap de lene. Probabil ca ar trebui sa fac ceva ca sa scap de lene. Dar mi-e lene sa fac orice, asa ca probabil nu o sa scap prea curand de lene. Mi-e prea lene ca sa fac ceva. Mi-e lene chiar si sa ma gandesc la ceva. Mi-e lene de atata lene. Nici eu nu mai stiu cat de lene imi e. Probabil ca mult. E o cantitate enorma de lene. Nu stiu cand mi-a fost ultima data asa lene, dar mi-e lene sa-mi aduc aminte.
Chiar m-am gandit mult la lene. Asta mi-a ocupat mult timp, iar asta nu e bine pentru ca mie mi-e lene. Nu stiu de ce mai scriu. Mi-e lene si sa scriu.
COMENTARII:
COMENTARII:
Anonim28 ianuarie 2013, 17:43
Am vazut ca zilele trecute a aparut in Viata Libera un articol despre spital. Mai exact, despre contractul cu Sanomed. Contractul ala, prin care Teodoru dadea aproape de pomana laboratorul spitalului.
Ma rog, chiar de pomana nu cred sa fi fost, pentru ca in mod sigur treaba asta a umflat portofelul cuiva.
Am vazut cum in respectivul articol era citat si Teodoru, care, cu tupeul nesimtit care-l caracterizeaza, zicea cam asa: “Din punctul meu de vedere, contracul incheiat cu laboratorul Sanomed este unul profitabil”.
Nu stiu cat s-o fi gandit pana a slobozit pe gura afirmatia asta, dar, oameni buni, trebuie sa recunoastem, ca, pentru prima data de cand il stim, Teodoru a spus si el adevarul:
Contractul cu Sanomed a fost intr-adevar profitabil. Pentru Teodoru. Pentru conturile si pentru buzunarul lui personal.
Firma Sanomed nu este la prima afacere de acest fel. Mai sunt cateva spitale prin tara, pe care le-a fericit cu contracte la fel de profitabile si avantajoase. La spitalul din Botosani, de exemplu, unde firma “uita”, timp de luni de zile, sa mai platesca salariile angajatilor. Ce sa-i faci, probabil ca si la Botosani au gasit un manager de teapa lui Teodoru, dispus sa scoata la mezat laboratorul si sa spanzure salariatii, ca sa-si ingroase el buzunarele.
De fapt, nu ma mira deloc ca Teodoru a fost asa dornic sa incheie contractul asta golanesc cu Sanomed. Era o afacere mare, asa cum nu i se iveau prea des. Dupa cum se stie, in lipsa de altceva, el se preta si la potlogarii si gainarii mai marunte…
Vara, de exemplu, cand era canicula, era obligat sa dea apa minerala la oameni. Teodoru, fire de escroc si de pomanagiu, aranjase cu firma care aducea apa, ca in fiecare zi, la livrare, sa-i aduca si lui un bax de bere. Gratis bineinteles. Ca n-avea saracu cu ce sa-si cumpere si il ardea rau setea…
Alta golanie era la alimente, unde, de multe ori, conservele, salamurile si altele erau expirate demult! Ce mai conta daca bolnavul, pe langa boala pe care-o avea, mai facea in spital si o toxiinfectie alimentara. Daca crapa, asta e, n-a avut zile!
Ca sa nu mai spunem de cate ori a aranjat Teodoru ca spitalul sa cumpere cantitati serioase de medicamente care expirau peste o luna-doua. De preferinta, medicamente de care nimeni nu avea nevoie. Si credeti-ma, stiu foarte bine ce spun. Dupa cum, stiu iarasi foarte bine, in ce fel disparea fierul vechi din spital. Cui se vindea, pe ce pret, cand si cum se scotea. Si cati bani mai ajungeau in bugetul spitalului. Poate isi aduce aminte de asta si “cinstitul” functionar Barbalata.
Asa ca, vedeti, contractul Sanomed, nu-i decat un furuncul ceva mai mare si mai urat, printre alte o suta de buboaie care au crescut si au inflorit in epoca lui. Toate profitabile. Din pacate, numai pentru Teodoru.
