Anonim24 noiembrie 2012, 19:39
“Doi elefanti se leganau/ pe o panza de paianjen”
In ultimii ani, in spital se formase o panza de paianjen. O panza rezistenta si cu multe ramificatii. Pornea din biroul central si se intindea la achizitii, la contabilitate, la chirurgie. Se intindea pana hat, departe, tocmai la magazie si bucatarie.
Adapostea mai multi paianjeni. Mai mici sau mai mari, dar toti grasi, bine tinuti si toti dedati la traiul din escrocherii. Exista mai multe soiuri de paianjeni:
Este paianjenul-asistent, care noaptea o face uneori pe doctorul, care pune diagnostice, pune parafa in locul doctorului beat, care subtilizeaza fesi, seringi, uneori si medicamente si incearca sa le plaseze pe la farmaciile din oras…
Mai este paianjenul-contabil. Invelit in propria grasime, traieste printre hartii. Are mare apetit de hrana si se stie ca ciupeste din mancarea pacientilor. Nu numai ca ciupeste, dar mai asigura hrana si la toata gasca de paianjeni.
Sa nu uitam de paianjenul-de-la-achizitii. Un paianjen bondoc, gras, deosebit de agitat si cu mare apetit de ciupeala. Il vezi peste tot in panza spitalului. Da ordine peste tot, plin de tupeu si profita la maximum: si-a modernizat apartamentul odata cu lucrarile de la maternitate, pe principiul ca unde merge mia merge si suta, manca zdravan de la spital, bea din bautura paianjenului-sef, isi deconta benzina pe cheltuiala spitalului si inghesuia asistentele care il sictireau pe intrecute.
In centrul panzei, sedea pana mai ieri, paianjenul cel mare. El cutreiera si controla intreaga panza. Masiv, unsuros, imbuibat de mancare buna si bautura, se invatase sa adune de peste tot. Cand trecea prin chirurgie, intindea tentaculele sa inhate ceva; ajungea la achizitii, intindea ghearele; ajungea la angajari, se infrupta gras si de acolo; in ultimii ani nu mai avea ce roade din angajari, asa ca fusese nevoit sa caute alte surse de hrana. Si le gasise: studiile de fezabilitate, proiecte pt lucrari care nu s-au facut niciodata, toate intrau in vederile lui si de peste tot gasea ceva de ros. Mai se facea ca renoveaza o sectie, mai repara un acoperis…
Tot cutreierand panza, paianjenului-sef ii crescusera un jeep si o casa. Sigur ca toti muncitorii din spital au avut contributia lor la casa asta. El, paianjenul sef, stie foarte bine cum s-au facut finisarea, fatada, instalatiile electrice si cele sanitare !
Stie el, dar stim si noi…
Numai ca, din pacate pentru ei, acum vreo doua luni panza s-a rupt brusc. Paianjenul-sef a cazut. Ceilalti paianjeni, pe care el ii clocise si ii ocrotise, au ramas tremurand, lipsiti de aparare, in bataia vantului. In fiecare zi sunt in pericol sa piara, starpiti de noua conducere, de curtea de conturi, de DNA, de politie sau de parchet.
Si cum vechile lor pacate, departe de-a fi disparut, sunt consemnate cu grija in dosare, tare mi-e teama ca, pana in cele din urma, o sa ajunga sa se manance intre ei ca paianjenii inchisi intr-o oala.