Dacă știi care-i treaba cu respectul de sine, probabil că titlul acestui text îți sună ciudat.
Din start, ideea de respect de sine se opune ideii de laudă de sine. Prin urmare, a spune “cum obții respect de sine fără să te lauzi” e ca și cum ai spune “cum să menții pereții albi fără să-i vopsești cu verde”.
Dacă vrei să menții ceva alb, teoretic trebuie să ferești acel ceva de contactul cu alte culori.
Așa și cu respectul de sine. Ca să-l obții, trebuie, printre altele, să nu te lauzi.
În general, ceea ce știi tu despre tine însuți este decisiv în obținerea respectului de sine.
Asta și pentru că știm întotdeauna adevărul despre noi înșine, doar că uneori încercăm prin tot felul de metode să ne deviem gândurile de la acest adevăr și să ne legănăm mintea în orice altă direcție mai comodă, mai plăcută.
Până la urmă însă, vrând-nevrând, mereu ne-ntoarcem la ceea ce știm despre noi înșine și, oricât am evada cu ajutorul ecapismului, revenim la acest adevăr.
De asta, respectul de sine este important, de asta ceea ce știm noi despre noi are o așa mare greutate în ceea ce privește calitatea vieții pe care-o ducem.
Domnule dr. DINU, nici macar Teodoru nu a publicat pe site spitalului ce a realizat in perioada cat a fost director,,,,Cate realizari au avut medicii, asistentii, infirmierii si personalul nemedical din spital si au publicat pe site.....Ai relizat aceste lucruri cu care te lauzi singur? Suntem convinsi ca nu............