"Unde se termină logica, începe România!"
" O revoluţie este întodeauna începuta de naivi, continuată de intriganţi şi exploatată de escroci"
Bine ai venit ! Te recunosc dupa :
Bine ai venit !
ATENŢIONARE:
ATENŢIONARE:
* Articolele de pe blogul ăsta se încadrează genului tabloid-gonzo: sursele şi numele nu se divulgă nici măcar cu preţul libertăţii.
* Numai dragostea divulgă nume... dar aici, deja, nu mai e vorba despre dragoste !
* Autorul nu îşi asumă pseudonimele - nu poţi acţiona în judecată pe cineva care scrie despre ceea ce crede el că crezi tu că eşti... maxim ar fi să-i dai, nu să-i ceri drepturi de autor...
* Ce libertate a cuvântului ar mai fi aia în care sunt pedepsite echivocurile îndrăzneţe ?
luni, 21 martie 2022
Daca va intrebati acum de ce am "deschis" un blog
Teritoriile fostului Voievodat al Moldovei
Teritoriile fostului Voievodat al Moldovei, azi împărțite între România (roz), republica Moldova (roșu) şi Ucraina (portocaliu).
Printre români circulă legenda potrivit căreia România și-ar fi sacrificat drepturi și interese (inclusiv drepturi teritoriale) prin încheierea Tratatului politic de bază (tratat de bună vecinătate și cooperare) cu Ucraina, întrucât intrarea sa în NATO, care ar fi fost prioritatea absolută a politicii externe românești în anul 1997 (odată cu venirea profesorului Emil Constantinescu la președinția republicii), depindea de semnarea acestuia. Vitejii de după război apar acum să ne mai spună că raționamentul prin care accesul în alianța nord-atlantică era legat de normalizarea relațiilor cu Kievul, ar fi fost greșit întrucât ei știau, încă de la finele anului precedent că, la proximul Summit de la Madrid, NATO nu avea să primească mai mult de trei membri, printre care România nu figura. De ce ne-am „grăbit” atunci?! Și, pornind de aici, dă-i dezbatere.
Este vremea să facem lumină în această istorie. Mai târziu va fi ... prea târziu.
Discuția trebuie pornită dintr-un cu totul alt punct.
La mijlocul anilor 1990, când erau în toi căutările pentru definirea unei ordini post-bipolare, subsecventă sabordării URSS, și se mai credea în posibilitatea reunificării și reconcilierii Europei cu ea însăși („reconcilierea dintre istoria și geografia Europei”, cum am formulat eu atunci), Primul ministru francez, Edouard Balladur, a lansat o doctrină, care i-a purtat numele, și care afirma că pacea pe continentul european, după încetarea Războiului rece și căderea Zidului de la Berlin, poate fi asigurată cu două condiții: i. recunoașterea status quo-ului teritorial, de către toate statele europene, orice încercare de a forța modificarea frontierelor urmând a fi exclusă; ii. acordarea de drepturi minorităților naționale, astfel încât să fie descurajată orice formă de segregaționism și secesionism al acestora. Cu granițe stabile și minorități fericite, pacea Europei era asigurată, altfel decât prin defunctul echilibru al terorii.
În momentul în care Occidentul european și-a declarat sprijinul pentru doctrina amintită, extinderea NATO și UE erau incerte; mai ales în ceea ce privește amploarea lor. Asemenea extinderi fuseseră, de principiu, prohibite prin înțelegerile de la Malta, din 1989, dintre Președinții George Bush Sr. și Mihail Gorbaciov, iar liderii lumii euro-atlantice aveau rețineri cu privire la încălcarea promisiunilor respective.
Tot în acea vreme, România era independentă dar lipsită de aliați, lipsită de lichidități și lipsită de piețele altădată câștigate și menținute pe criterii politice. De aliați aveam nevoie întrucât încă din primăvara anului 1990 apăruseră forțe externe interesate în dezmembrarea teritorială a României și/sau de capturarea ostilă a resurselor ei. Lichiditățile (infuzii de capital financiar) erau absolut necesare unei economii supra-capitalizate, adică supra-dezvoltate, dar care ajunsese să producă pe stoc și astfel să nu își poată amortiza investițiile pentru a susține reluarea ciclurilor productive, dar mai ales pentru a-și asigura modernizarea tehnologică. Fără accesul preferențial pe piețele „lumii a treia”, satelite ale sistemului mondial comunist, industria românească trebuia ajutată să depășească obstacolele ridicate în calea ei de politicile protecționiste ale statelor occidentale. Cum ar fi putut România ignora, în asemenea condiții, exigențele planului Balladur?
În ceea ce privește NATO, una dintre condițiile pentru admiterea celor care candidau la dobândirea statutului de membru al alianței era chiar rezolvarea tuturor disputelor cu vecinii; rezolvare care se garanta prin încheierea unor tratate generale („politice de bază”) cu aceștia. Motivul era simplu și clar: nu se dorea ca noii membri să fie parte în litigii internaționale cu state ce ar fi rămas în afara alianței, și astfel să sporească insecuritatea acesteia; noii membri trebuiau să fie furnizori de securitate, iar nu consumatori de securitate, respectiv furnizori de insecuritate.
Statele grupului de la Viszegrád s-au conformat rapid și au încheiat tratatele cu vecinii până în 1995. Polonia și Ungaria, deși prin Tratatul de la Paris din 1946 fuseseră obligate să cedeze teritorii în favoarea URSS, ajunse ulterior în compunerea Ucrainei, recunoscuseră fără complicații frontierele ucrainene, moștenite ca foste frontiere sovietice, încă în 1994. Budapesta s-a împiedicat doar de tratatul cu România, care implica luarea unei poziții în problema Transilvaniei, dar și acesta a fost încheiat și ratificat în 1996.
Astfel, Bucureștiul rămânea singurul care nu se aliniase la curentul european, întrucât nu convenise asupra tratatelor cu Ucraina și Republica Moldova. O individualizare care nu putea produce decât bucurie în capitala unui stat vecin de la apus, competitor istoric, precum și în cea a altui stat, din vecinătatea apropiată răsăriteană, perceput de români ca amenințare ereditară.
De ce pandemia se termină în 2022. Specialiștii britanici ne luminează
Pandemia de Covid-19 a schimbat complet percepția lumii asupra vieții, astfel încât, pentru mulți dintre noi revenirea la normalitate pare un vis aproape imposibil de îndeplinit. Deși este greu de crezut, oamenii de știință de la Cambridge vin cu vești bune, astfel că în anul 2022, pandemia de Covid-19 ar putea să se termine, iar oamenii să revină la viața de dinainte.
Factorii care contribuie la sfârșitul pandemiei
Deși următoarele luni se anunță extrem de tensionate și tot mai multe țări se tem pentru efectele devastatoare ale valului cinci, oamenii de știință și epidemiologii vin cu vești bune pentru omenire. Potrivit acestora, coșmarul pandemiei ar putea lua sfârșit în acest an, în timp ce virusul va deveni endemic, la fel ca și gripa.
Astfel, infecția cu Covid-19 va putea fi tratată cu antiviralele care vor vindeca pacienții bolnavi. În plus, vaccinurile eficiente, reducerea internărilor în spitale și administrarea din timp a antiviralelor vor contribui semnificativ la combaterea pandemiei.
Epidemiologistul Raghib Ali a explicat că, în ciuda numărului mare de infectări, anul 2022 are toate șansele să marcheze finalul pandemiei, chiar dacă virusul va mai exista printre noi, potrivit the guardian.com.
„Luna ianuarie a anului trecut a fost poate cea mai întunecată perioadă a pandemiei din Marea Britanie, atunci când zeci de mii de oameni au fost internați în spital, în timp ce alte mii de persoane și-au pierdut viața în fiecare săptămână.
Acum, majoritatea dintre noi suntem bine protejați datorită vaccinurilor extrem de eficiente, astfel că avem un risc individual mult mai mic de a ajunge în spital.
Combinarea vaccinurilor, dar și o mai bună cunoaștere a modului de tratare a infecției de Covid-19 influențează în mod pozitiv ratele de spitalizare, cât și cele de deces, care au scăzut cu peste 80%.
Și mai mult, spre deosebire de anul trecut, copiii noștri se întorc la școală în această săptămână, sectorul HoReCa este deschis și, în plus, ne putem întâlni cu prietenii și familiile.”, a transmis medicul.