Citez "anonim" care spunea.... "Poate va intrebati, cum se face ca Teodoru si-a dat in cele din urma demisia".

     Poate  va  intrebati,  cum  se  face  ca  Teodoru  si-a  dat  in  cele  din  urma demisia.  Cum? Se  poate? Sa  nu  mai  incerce  nici  una  din  vechile  lui  smecherii,  cum  ar  fi  sa  se strecoare  la  un  alt  partid  sau  milogeala cu  caciula  in mana in fata celui de care  depinde  functia  lui?
     Ba  da,  oameni  buni. De incercat, a  incercat,  si  inca  din  rasputeri. Atat  cat  l-a  ajutat  mintisoara  lui  cea  incetosata. Dar  nu  i-a  mers.
     Se  aude  prin  targ,  ca acum  vreo  doua  saptamani,  Teodoru  era  in  pragul  disperarii,  fiindca  i  se  ceruse  demisia. Se  simtea  prins  ca  un  sobolan  in  capcana  si  incerca   agitat  sa  dibuiasca  o  iesire.
Asa  ca,  s-a  gandit  sa-si  trimita  un  mesager  care  sa-i  inlesneasca  o  discutie  cu  “autoritatea  locala”.  Se  pare  ca  de  primit  la  discutie,  a  fost  primit. Dar  daca  va  intrebati  cam  cat  a  reusit  sa  convinga  sau  felul/halul  in  care  s-a  prezentat,  sau  ce  impresie  a  facut,  asta  este  o  cu  totul  alta  poveste.
    Imaginati-va  un  individ  cu  o  alcoolemie  “respectabila”,  care  se  chinuie  sa-si  miste  cum  trebuie  limba  in  gura,  in  fata  unui  interlocutor  cat  se  poate  de  treaz si  sobru; mai  imaginati-va  o  multime  de  promisiuni  impleticite,  rugaminti  jalnice  si  insinuari  slinoase  cum  ca  el  e  baiat  bun  si  simpatic  etc.     Nu  stiu  cum  se  poate  descrie  mai  bine: penibil,  jalnic,  umilitor,  grotesc?
     Si-a  dat  masura  exacta  a  ceea  ce  este. Cred  ca  un  strain  n-ar  fi  putu  sa-l  picteze  in  culori  mai  odioase  decat  a  facut-o  singur. Pur  si  simplu  a  fost  confirmarea  vie  a  tot  ceea  ce  se  spune  de  ani  de  zile  despre  el,  dovedind  pana  unde  poate  ajunge  mizeria  si  decaderea  lui.
Ce  impresie  a  facut  si  cat  de  mult  a  convins,  s-a  vazut!

Citez "anonim" care scria : "Zilele astea Teodoru este in sevraj..."

    Zilele astea Teodoru este in sevraj. Nu din lipsa alcoolului, ca asta nu-i lipseste, ci din lipsa functiei lui dragi.
   Atunci cand o sa vina dimineata la serviciu, picioarele or sa-l duca singure spre fostul lui birou de director.      Cred ca atunci cand vede pavilionul administrativ, fundul lui mare tanjeste dupa scaunul de manager… asa, cum betivul care trece pe langa carciuma, simte dintr-o data ca ii arde gatul de dorul bauturii.
   Mi-e teama ca intr-o zi, cand s-o nimeri sa mai vina prin secretariat, o sa zareasca prin usa intredeschisa fostul lui scaun si pofta de functie o sa-l copleseasca pana intr-atat, incat o sa se repeada ca posedat, sa traga de jiltul lui de altadata.
   Vi-l puteti imagina tragand cu ghiarele si cu dintii de scaun si urland: “E al meu! Al meu! Mi l-au luat ticalosii! Il vreau! E al meu!” ?????
   Parca seamana cu o scena din “Stapanul inelelor”. Personajul acela scarbavnic, stiti voi care: "We wants it. We needs it. Must have the precious!"