Despre verbul "a trai" si despre prietenii hilare.

ATENTIONARE !  : 
ACEST ARTICOL ESTE NUMAI PENTRU CUNOSCATORI.
"Prietenii stiu de ce" ...:)

Despre prietenii hilare

  Cât de hilare mi se par „prieteniile“ legate între oameni care duşmănesc aceeaşi persoană! In spital sunt multe atfel de persoane. Unele au chiar oarece funcţii. Nu te cunosc, nu ştiu absolut nimic despre tine, însa iţi pun eticheta. Dacă le-aş pune şi eu etichetă ar face orice să-mi închida gura. De ce? Aţi devenit unitatea de masura pentru a hotarâ orice. Chiar dacă nu aveţi competenţa necesară. Totul la voi se masoară în 1Vasile 2Vasile, sau 1Geta 2Geta,(am ales nume la intamplare) de parca unitatea de măsura a "binelui" poarta numele vostru. 
  Unii, se ascund în spatele unor diplome, obţinute prin orice mijloace numai pe merite nu. Alţii s-au plictisit. Poate cândva erau cineva, acum "merg" în virtutea inerţiei unui nume şi aruncă cu acelaşi diagnostic la 6 din 8 pacienţi consultaţi, şi acela pe alta specialitate...Ce dacă sunt medic internist şi pun diagnostic de psihiatrie? Ce dacă sunt chirurg şi pun diagnostic de ginecologie ori poate pediatrie?
   Unii gem de incompetenţă, ignoranţă si superficialitate. Poate scriu chiar despre tine. Tu care citeşti acum acest articol. Îţi spui in gând că nu poate fi vorba despre tine. Încercăm un test? Mergi la tine acasă. Caută o clipa de solitudine. (dacă nu stii ce-i aia caută în dicţionar.) Cinci minute accepta că ar putea fii vorba de tine, apoi revino la starea ta iniţială, şi crezi ce vrei. Ai curaj? Spui că ai studii şi tot felul de competenţe in toate domeniile şi că le ştii pe toate. Asculta-mă pe mine. Realitatea nu e cum crezi tu. Ceea ce crezi tu, nu este decat o umila părere. Dacă ai fi in locul pacientului care are încredere in tine?Care ţi-a pus viaţa pe tava, şi care nu te-a vizitat pentru că nu are ce face acasă. Dacă nu existau boli, şi nu ar fi existat bonlavi? Ar mai fi existat medici? Ce ai fi facut atunci? Ştiu, te plictisesc aceste rânduri. 
  Revenind la prieteniile hilare legate între oameni care duşmănesc aceeaşi persoană, ar trebui să le consider nişte prietenii triste şi bolnave. Pentru că numai nişte oameni trişti cu suflete bolnave se simt atraşi de duşmănia pe care o poartă cineva unui om. Aceştia se apropie imediat şi schimbă păreri şi bârfe penibile despre persoana pe care o urăsc, găsind o plăcere maladivă în aceste discuţii.

  Mă îngrozesc persoanele care se împrietenesc în acest mod… care manifestă interes față de aceste mizerii şi care decad atât de mult.

  Aceste “prietenii” nu sunt durabile, atâta timp cât ura pentru o persoană este tot ceea ce au în comun doi oameni.

  Păcat că aceştia nu realizează că, mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre ei va deveni subiectul duşmăniei pentru altcineva...

  Amuzantă, dar totodată dezgustătoare, mi se pare ipocrizia acestor prieteni... mai ales când îi văd cum defilează cu complimente şi cu sentimente închipuite.

Despre verbul "a trai"

  Oamenii sunt foarte preocupaţi de felul în care îşi cheltuie banii, dar prea puţin de modul în care îşi cheltuie timpul. Dacă ai timp, poţi face bani. Dar dacă ai bani, poţi cumpăra timp? Cu bani poţi cumpăra lucruri, cu timp poţi cumpăra viaţă. Ce ar trebui preţuit mai mult?

  Ce înseamnă, de fapt, a trăi? Fiindcă mulţi confundă “a trăi” cu “a exista”. Mulţi dintre noi trăim ca nişte roboți programaţi să facem ceea ce trebuie… şi nu ne mai rămâne timp să facem şi ceea ce ne place. Încet, încet, uităm să mai trăim pentru noi şi uităm că a trăi înseamnă a te bucura de viaţă. Ne hrănim trupurile, dar uităm să ne hrănim şi sufletele.

  Toată lumea se plânge de timp… şi totuşi, văd oameni care îl irosesc. Oameni care nu fac nimic pentu sufletele lor, care irosesc ore preţioase cu lucruri care nu le aduc niciun beneficiu şi nicio bucurie…

  Nu ar trebui să aşteptăm până în ziua în care să realizăm că, deşi avem toate lucrurile pe care le-am dorit, suntem, de fapt, săraci… Săraci în amintiri frumoase, săraci în oameni dragi alături. N-ar trebui să ne trezim într-o zi realizând că nu am trăit destul, că ne-am irosit pentru nişte lucruri trecătoare, pentru ambiţii fără rost, că am pierdut clipe preţioase pe care le-am fi putut petrece frumos.

Timpul nu aşteaptă pe nimeni… El trece cu fiecare secundă şi cu fiecare bătaie de inimă. Amânăm să trăim şi alergăm după bani… Iar cândva, când va fi prea târziu, ne vom dori să dăm tot ce avem pentru puţin timp… puțin timp pentru oameni, pentru muzică, pentru natură, pentru iubire… pentru viață.