“RAUL PE CARE UN OM IL FACE II SUPRAVIETUIESTE”
Shakespeare
Am sa va povestesc astazi, despre un subiect mai putin cunoscut in spital, si anume, obiceiul mai mult decat pagubos al managerului de trista amintire Teodoru, de-a se rafui cu proprii salariati prin tribunale.
Este un lucru stiut, ca Teodoru a fost mereu ros de o ura maladiva impotriva oamenilor care au indraznit sa-l infrunte: oamenii cu spatele drept, cei care indrazneau sa-i spuna adevarul, sa-l priveasca in ochi, cei care indrazneau sa nu-l pupe in fund si care nu-l primeau cu temenele si zambete unsuroase.
Asa ca, in cei cativa ani in care a terorizat spitalul, Teodoru a adunat un numar respectabil de procese. Oamenii nu-i puteau suporta golaniile si abuzurile si era normal sa-si caute rezolvarea prin tribunale, din moment ce, in spital dreptatea o mancasera cainii.
In felul asta, luna dupa luna si proces dupa proces, Teodoru aduna tot mai multe hotarari impotriva lui, tot mai multe esecuri. Hotarari prin care judecatorii ii dadeau peste bot si il sileau sa-si inghita propria murdarie. Adica il sileau sa plateasca. Si el platea. Adica nu el, ci spitalul.
Credeti cumva ca asta il facea sa-si bage mintile in cap si sa se opreasca? Nu, oameni buni. Rautatea lui structurala il facea sa alimenteze la nesfarsit conflictele si sa mearga mereu pana in panzele albe, indiferent de costurile pe care unitatea le avea de suportat.
Iar spitalul isi contabiliza pagubele. Pentru ca bineinteles, gaurile negre, pe care nebunia lui Teodoru le facea, se reflectau permanent in bugetul amarat al spitalului. In timp ce noi, fraierii, traiam cu niste salarii de mizerie, in timp ce se taiau sporuri si tichete si tot ce vreti, in timp ce eram siliti sa lucram fara o fasa si fara un algocalmin, pentru ca, de, e criza si nu sunt bani, in timpul asta, Teodoru platea avocati care sa-i sustina rautatea si nebunia si sapa adevarate prapastii in banul public. Si totul cu stiinta si aprobarea fostului primar Finchelstain, care se facea foarte senin ca nu aude si nu vede pe ce erau cheltuiti banii spitalului.
Dar ceea ce este si mai rau, este ca acum, cand el nu mai este director, cei care sunt in prezent responsabili pentru spital, trebuie sa se descurce cu problemele create si lasate mostenire de Teodoru, urmari foarte costisitoare generate de o minte bolnava. Mai concret, toate procesele ramase nesolutionate din vremea lui Teodoru, pentru care spitalul s-ar putea sa plateasca sume impresionante; asta, pe langa sutele de milioane pe care deja le-a platit, intr-o vreme de criza severa.
Mai pe romaneste, Teodoru a fost cam de multisor gonit de pe functie, ca un caine turbat, dar spitalul continua sa platesca. Si asta va continua pana cand aceste procese absurde au sa inceteze.
Asa cum am spus, se pare ca “raul pe care un om il face ii supravietuieste”. Dar intrebarea este, PANA CAND ?
.jpg)
