A T E N T I O N A R E ¡!!

Nu ne asumam raspunderea cu privire la comentariile pe care le lasa utilizatorii si de asemenea asupra materialelor pe care le primim de la cititori spre publicare.

NU instigam la violenta, xenofobie, antisemitism, rasism, pornografie, discriminare, consum de droguri / tutun / alcool.

Materialele prezentate pe situl nostru sunt fie publice, fie trimise de catre cititorii nostri cu acordul acestora.

Daca doriti ca anumite materiale sa fie sterse sau cenzurate de pe siteul nostru va rugam trimiteti o cerere sub forma de comentariu care nu va fi publicat, va semnati si va asumati raspunderea.

Va rugam fiti civilizati in exprimarea comentariilor voastre. Comentariile obscene, insultele, injuriile sau mesaje publicitare nesolicitate pot fi sterse. Poti fi marlan la tine acasa … nu trebuie sa demonstrezi asta si pe site.

De asemenea va reamintim :

CONSTITUTIA ROMÂNIEI Articolul 30 :

(1)Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisa.

Multumim!

"Unde se termină logica, începe România!"

" O revoluţie este întodeauna începuta de naivi, continuată de intriganţi şi exploatată de escroci"

Bine ai venit ! Te recunosc dupa :

ATENŢIONARE:

* Articolele de pe blogul ăsta se încadrează genului tabloid-gonzo: sursele şi numele nu se divulgă nici măcar cu preţul libertăţii.

* Numai dragostea divulgă nume... dar aici, deja, nu mai e vorba despre dragoste !

* Autorul nu îşi asumă pseudonimele - nu poţi acţiona în judecată pe cineva care scrie despre ceea ce crede el că crezi tu că eşti... maxim ar fi să-i dai, nu să-i ceri drepturi de autor...

* Ce libertate a cuvântului ar mai fi aia în care sunt pedepsite echivocurile îndrăzneţe ?

duminică, 29 ianuarie 2012

Cum se formeaza caracterul la romani?

Cum se formeaza caracterul la romani?


Iata :
1.) Prima poezioara pe care o invatam este 
"Catelus cu parul cret", care ne invata: "Fura rata din cotet / Si se jura ca nu fura…


2.) A doua poezie semnificativa pe care o invatam este 
"Mioritza", care ne invatza ca doi romani invidiosi se asociaza si-l omoara pe al treilea care era cel mai productiv in domeniul lor de activitate…


3.) A treia poezie semnificativa pe care o invatam este
"Luceafarul", care ne invatza ca tanara romanca de maritat il aduce pe geniul roman in pragul sacrificiului suprem dar il prefera pe un viclean baiat din flori si de pripas…

Aplicati regulile de mai sus la scara "macro" si veti afla raspunsul la multe intrebari ! Ca sa citez un clasic in viata, "Ghici ghicitoarea mea" despre cine este vorba???



joi, 26 ianuarie 2012

Cod portocaliu de ninsoare si viscol ! Pana si codul e portocaliu precum PDL-ul !

Într-o zonă muntoasă din partea de nord a Japoniei, utilajele de deszăpezire au intervenit pentru a curăţa un drum acoperit, atenţie, de peste zece metri de zăpadă. Aşa arată drumul după lucrările de deszăpezire şi tratarea carosabilului pentru ca maşinile să nu derapeze.(Imaginea de mai jos)

Iata cum se face deszapezirea pe autostrada intr-o tara nordica de exemplu!(Imaginea de mai jos)



    Cam aşa se deszăpezeşte în Tecuci: intră plugul, (daca intra, cand intra, si daca nu merge cu lama ridicata)dă zăpada în toate părţile, iar dacă rămîne pe mijlocul drumului, dracul să-i ia pe ăia care au chef să treacă pe-acolo. Ce contează că toată zăpada rămîne fix de-a lungul trecerii de pietoni, pînă-n sfert de intersecţie, şi are vreo 20 de centimetri înălţime? Pietonii, dacă vor să treacă, s-o bătătorească singuri. La muncă cu ei, ‘r-ar ai dracu’, care stau în case, iar noi muncim! Au reuşit să cureţe zebra? Hahaha! Mai trecem o dată cu plugul şi-o acoperim din nou. Să se chinuie, mama lor de nenorociţi!

      Daca ai masina si mergi pe unde ar trebui sa fie soseaua, sigur nu te tine bucşaraia şi pivoţii pană la primăvară. Dar ce poţi cere unui primar care este prieten cu managerul spitalului?Caractere asemanatoare, obiceiuri asemanatoare,etc, etc,  si lista poate continua!
     Presedintele Basescu ne spune că am trecut împreună cu domnia sa prin criză ! Cu ceva timp în urmă spunea ba ca nu o să intrăm în criză, ba ca am trecut de criză, acum ne spune ca dumnealui este capitan de navă şi că o să ne treacă prin criză. Nu mai pomeneşte nimic de ieşirea din criză!
     Poate ca o fi jenat si Emil Boc sa tot spuna ca a infrant criza, ca ne-om fi saturat si noi sa-l auzim spunand incontinuu de trei ani ca a invins, dar inca trebuie sa strangem cureaua. In mod evident, pedelistii stiu prea bine ca daca anul acesta nu vor da inapoi si ceea ce a mai ramas inca nedat din taierile bugetare din 2010, viata va fi crunta pentru ei in alegeri. Ar fi trebuit sa returneze banii taiati cu forta de la 1 ianuarie 2011. Nu au facut-o. Nu ii dau inapoi nici de la 1 ianuarie 2012. Stiu insa ca trebuie sa-i dea pana la alegerii. Afirma că nu sunt bani!
      Dacă eu nu am bani pentru impozit să zicem pentru un an sau doi domnule primar mă scutiţi de majorari? Doar primministrul dvs (ca al multor romani nu mai este de mult) ne-a spus ca nu are bani! Daca noi, românii nu am mai avea bani pentru taxe ne-aţi scuti de majorari?
     Stimati tecuceni, stiu ca va asteptati la asta, dar imi fac datoria sa va informez si sa va reamintesc ca presedintele Traian Basescu a semnat  decretul de promulgare a prevederilor normative prin care a fost esalonata pana in 2016 plata drepturilor banesti castigate in instanta de catre bugetari.
      Români, treziţi-vă şi aveţi grija cu cine o să votaţi când o veni timpul! Şi nu uitaţi,  dacă nu mergeţi la vot de fapt aţi ales fără sa vreţi!

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Mica publicitate :

Vând urgent ţară…initial, 22 milioane locuitori, momentan nici 18 milioane…..

Pe butuci…,
Km reali : 238.391 km
Ultimul proprietar…

Stare tehnica:
Are probleme cu computerul de bord, o torsiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, merge cam înfrânată si are pragurile ciuruite….. 

Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, a fost furata de turci, apoi am adus niste nemti s-o repare, dar dupa razboi au mai hingherit-o diversi aborigeni, care au bagat-o prin toate gropile…. 
A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci si chinezi.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859,1877, 1918 şi 1940, dar nu mai are piesele originale.


Combinatii:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva sute de rate la FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa, oricât de mică ar fi dar să funcţioneze.






De ce o vand:
Sincer să fiu, nu m-am priceput si am avariat-o grav, eu sunt lefter si nici nu mă pricep s-o repar. Plus că îmi consumă cam mult şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că s-o conducă cine o putea 
Am luat de pe ea tot ce era inca bun si am transformat piesele valoroase in hartii colorate, pe care le-am carat cu truda in tezaurele bancilor. 
Dacă n-o vrea nimeni in starea asta, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi, ca sunt ceva amatori de chilipiruri. Oricum, preventiv, am amanetat-o deja si acum doar astept variante mai bune de comision. Cred c-o sa fac o licitatie cu incredintare directa, ca e mult mai rapida. 

Hai !!!   cine se incumeta?    c-o dau ieftin !





joi, 19 ianuarie 2012

La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua.....

De ce protestam???

    Pentru că ne pasă. Pentru că nu mai avem alternativă. Pentru că ne-am săturat de pitici, de rânjete, de laşi, de incompetenți, de nesimţiţi, de fiţoși, de fricoşi, de piţiminiştri. Pentru că nu mai vrem să ne batem joc de timpul nostru. Pentru că vrem un trai mai bun, pentru că-l merităm, chiar! Pentru că vrem copii. Pentru că vrem părinți. Pentru că suntem bogaţi. Pentru că suntem săraci. Pentru că ne e scârbă. Pentru că vrem o casă. Pentru că vrem un job. Pentru că vrem respect. Pentru că vrem să respectăm. Pentru că se poate. Pentru că ne-am născut aici. Pentru că suntem români. Pentru că nu suntem ciumpalacii și viermii nimănui!

miercuri, 18 ianuarie 2012

Societatea civilă se alătură Pieţei Universităţii: Noi, VIERMII - inepţi, inculţi şi ciumpalaci – PROTESTĂM!

Printr-un comunicat oficial, 16 organizaţii apolitice anunţă că se alătură oamenilor liberi din Piaţa Universităţii, explică de ce refuză dialogul cu ministrul Theodor Baconschi şi solicită public Guvernului şi celui care îl conduce în fapt, preşedintele Traian Băsescu, să îşi ceară scuze poporului român. Comunicatul integral, în cele ce urmează:


COMUNICAT
Noi, VIERMII - inepţi, inculţi şi ciumpalaci - PROTESTâM !
Societatea civilă instituţionalizată se alătură celei din Piaţa Universităţii şi respinge propunerea de a se lăsa atrasă într-o mascaradă de dialog social pe care încearcă să-l mimeze trimisul principalului partid de guvernământ, ministrul Teodor Baconschi, invitând principalele ONG-uri la consfătuire după ce, în prealabil, manifestanţii din Piaţa Universităţii au fost jigniţi incalificabil de lideri ai PDL. Baconschi însuşi i-a numit pe manifestanţi o "mahala ineptă şi incultă”. Cerem public Guvernului şi celui care îl conduce în fapt, preşedintele Traian Băsescu, să îşi ceară scuze poporului român. Societate civilă, instituţionalizată sau nu, cu toţii, suntem cetăţenii României, iar politicienii trebuie să înveţe să asculte această unică voce şi revendicările ei.


Dovada că invitaţia lui Baconschi (prin fundaţia sa) nu este decât o mimare a spiritului democratic, a dialogului real şi structurat cu societatea civilă - intenţie ce i-a animat brusc pe reprezentanţii partidului de guvernământ abia în clipa în care au văzut protestele oamenilor liberi din întreaga ţară - stau toate demersurile societăţii civile prin care s-au căutat soluţii viabile diverselor probleme, soluţii ce au fost ignorate rând pe rand. Reamintim că nu numai societatea civilă din stradă este dezamagită de absenţa oricărui dialog, la fel suntem şi noi, societatea civilă instituţionalizată, după ani de zile în care sesizările noastre în domeniul bunei guvernări, de la Roşia Montană la RAPPS, au rămas practic fără raspuns, obligându-ne să căutam calea tribunalului. Guvernul este atât de disperat încât îl trimite pe ministrul Baconschi să recunoască, în invitaţia trimisă, până şi existenţa deficitului de comunicare între societatea civilă şi lumea politică. Aceasta nu absolvă însa Executivul de răspundere, dimpotrivă, demonstrează crasa incompetenţă a Guvernului. 
De altfel, nu numai acest domn, Teodor Baconschi, i-a jignit pe oamenii din piaţa spunând că sunt o "mahala ineptă şi incultă”. A fost un întreg concurs de invective din partea PDL – senatorul Iulian Urban i-a numit pe protestatari "viermi” şi, mai apoi, un alt lider PDL a spus: "ce să faci, nu poţi să-ţi dai demisia pentru nişte ciumpalaci”! Şi, culmea, după aceste declaraţii insolente, dl. Baconschi, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, doreşte să consulte societatea civilă instituţionalizată, cu privire la agenda anului 2012, încheindu-şi invitaţia cu "rămân al dvs, cu aceeaşi pretuire”. Ce fel de preţuire, s-a văzut clar! 


Organizaţiile semnatare anunţă că nu vor participa la astfel de false consultări, demers generat în mod evident numai de teama Guvernului de a-şi pierde poziţia şi privilegiile. 
Solicităm deci public scuze din partea actualei şi vremelnicei Puteri pentru jignirile incalificabile aduse populaţiei. În absenţa lor, invitaţia pare mai degrabă încă un demers de bifat pe agenda politică, un gest populist, neavenit, într-un cadru care nu conferă nici o credibilitate ideii că această contribuţie ar urma să fie realmente pusă în valoare. 
Timpul, expertiza şi eforturile societăţii civile sunt la fel de importante ca şi ale clasei politice şi ar trebui luate în considerare şi valorizate ca atare. Nu ne dorim ca societatea civilă să fie considerată încă o dată "masă de manevră” şi nici transformată în instrument de justificare a unor decizii reprobabile.
Anunţăm că nu ne aşezăm la masa dialogului cu o fundaţie obscură, cum este cea a ministrului Baconschi, care mimează deschiderea către dialog, ci numai cu un Guvern reformat şi doar atunci când toate subiectele de mai jos vor constitui o reală agendă pentru rezolvarea problemelor, astfel cum au fost ele enumerate în aceste zile de protest de cetăţeni paşnici care îşi exprimau nemulţumirile, inclusiv cele legate de degradarea gravă a vieţii lor sociale, a statului lor de cetăţeni. 


Până atunci, vom continua să manifestam BINE în Piaţa Universităţii!

PROTESTĂM:
1. Împotriva comasării alegerilor, un abuz la adresa principiilor democratice.
2. Împotriva corupţiei şi ineficienţei din sistemul sanitar. Împotriva periclitării unui sistem care funcţionează: SMURD.
3. Împotriva ineficienţei gestionării fondurilor europene.
4. Împotriva subfinanţării educaţiei în favoarea armatei şi a serviciilor secrete.
5. Împotriva abuzurilor politicienilor asupra mediului înconjurător: împotriva tăierilor ilegale de copaci, împotriva gunoielor care acoperă jumătate din ţară, împotriva introducerii vânătorii în ariile protejate ş.a.
6. Împotriva proiectului de la Roşia Montană şi a implicării preşedintelui Bîsescu în susţinerea şi promovarea făţişă a unui interes privat.
7. Împotriva distrugerii patrimoniului arhitectural naţional prin complicitatea autorităţilor cu interesele imobiliare nelegitime.
8. Împotriva aroganţei şi dispreţului clasei politice faţă de aplicarea legilor transparenţei şi a blocării accesului publicului la luarea deciziilor. Împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor categoriilor defavorizate şi ale minorităţilor.
9. Împotriva abuzului asumării de răspundere a Guvernului în chestiuni vitale pentru societate, care ar trebui să facă obiectul dezbaterilor amănunţite în Parlament, împotriva abundenţei de ordonanţe de urgenţă şi a lipsei dialogului social real.
10. Împotriva comportamentului abuziv şi antidemocratic al preşedintelui Băsescu  
● jignind şi umilind persoane aparţinând diferitor segmente ale societăţii şi, prin aceasta, grupurile sau categoriile din care acele persoane fac parte;
● impunându-şi proiectele personale prin organizarea, în mod populist şi iresponsabil, de plebiscituri bazate pe specularea lipsei cvasitotale de informaţie şi pregătire a populaţiei;
● abandonând complet nepartizanatul politic la care este obligat prin Constituţie şi susţinând făţiş partidul aflat la putere în toate campaniile electorale;
● conducând în mod autoritar Guvernul României, deşi Constituţia nu îi conferă această atribuţie;
● înţelegând de o manieră partizană ce înseamnă majoritate parlamentară, susţânând majorităţi constituite prin atragerea traseiştilor politici.

De asemenea, ne exprimăm revolta şi îngrijorarea faţă de calitatea slabă a liderilor politici din opoziţie, complici la fenomene pentru care învinuim şi puterea, cum ar fi politizarea administraţiei locale, nepotismul, corupţia, traseismul politic şi incapacitatea de a reforma partidele din care fac parte.
Centrul de Resurse pentru Participare publică – Oana Preda
CENTRAS – Viorel Micescu
ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei - Mircea Toma
Centrul pentru Jurnalism Independent – Ioana Avădani
Societatea Academică din România – Alina Mungiu Pippidi
Asociaţia Miliţia Spirituală - Mihai Bumbes
Centrul de politici Durabile Ecopolis - Costel Popa
Terra Millenium III - Lavinia Andrei
Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta - Liviu Mihaiu
Fundaţia PACT – Ruxandra Sasu
Fundaţia Soros România – Gabriel Petrescu
Asociaţia ALMA-RO
Policy Center for Roma and Minorities - Valeriu Nicolae 
Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – Ionuţ Tănase
Academia de Advocacy – Corina Dragomirescu
APADOR-CH

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Aţi privit vreodată cu atenţie un bandit de pensionar ?


Aţi privit vreodată cu atenţie un bandit de pensionar ?
I-aţi văzut lucirea aia din ochi ?

Nu vă lăsaţi păcăliţi, nu e o lacrimă. E o sticlire parşivă. Un ben Ladescu d-ăsta e în stare să se detoneze cu butelia. Ştiţi voi ce cloceşte el ? Guvernanţii ştiu. Cu faţa aia scârbită, de zici că şi-a luat medicamentele pe stomacul gol, pensionarul e un pericol potenţial. Chiar faptul că se încăpăţânează să trăiască pare suspect. 


Nu se lasă convins să iasă din sistem (ce metaforă shakespeariană a găsit ministrul Protecţiei Sociale !).El vrea, mai întâi, să golească vistieria, să sece economia. Uite-l cum stă atârnat de buget, ca bunica lu’ Bulă ! E clar că pensionarii, în cârdăşie cu bugetarii, în complicitate cu lehuzele, de conivenţă cu şomerii, ne-au adus la dezastru.


Un bătrânel de-ăsta periculos înhaţă pensia şi-o ţine la saltea. Ce face un bugetar cu mentalitatea lui de îmbuibat ? Investeşte în ştevie şi urzicuţă, consumă ca la balamuc mai mult decât produce. O lehuză, care are pretenţia să primească 85 la sută din salariu, alimentează economia gri (ca să nu zic mai mult): bagă banii în pamperşi ! 

Mai e nevoie să explic cum înţelege să-şi folosească indemnizaţia de şomaj un disponibilizat ? Azi o ia, mâine o toacă. Dacă însă un demnitar, un client politic se îndestulează (“fură” e un termen ştiinţific), el împarte cu alţii (“le dă dreptul” e o sintagmă intraductibilă), economiseşte inteligent, iese iar la produs, face PIB-ul să latre.


Pensionarii, bugetarii, lehuzele, şomerii uneltesc de multă vreme împotriva statului. De-acum, când complotul lor a fost dat în fapt, nu mai e mult până patria scapă de ei. Nu, nu vă gândiţi prea departe: să-i extrădezi nu se poate, fiindcă-s aici pe inventar; să-i exporţi – nu-i ia nimeni. Dar, dacă Boc-Executivul îşi ascute bine coasa, problema e ca şi rezolvată. O să rămână guvernanţii singuri, singurei ca să poată lucra în linişte. Pentru binele naţiei.
Dupa un articol de Lelia Munteanu

Cu siguranţă nu suntem inca o naţie de proşti, doar de lasă-mă să te las !
De ce o persoana care se considera capabila nu se lupta sa fie manager ori director la o firma privata? De ce? Doar la job-urile bugetare sunt platiti mai prost decat la cele private! Probabil din licitatiile de la stat se scot morcovi buni care fac bine la vedere!


Ma intreb cum le-ar sta ciocoilor*( guvernanti, manageri la stat, primari, si altii cu mari functii in domeniul bugetar.)concediati, precum  in postura de mai jos ?!
*Ca sa nu avem probleme cu interpretarea cuvintelor sa vedem ce "zice" DEX-ul la substantivul ciocoi:
CIOCÓI   s.m.. înv. 1) peior. Persoană bogată, provenită din rândul arendașilor sau al vătafilor; boier parvenit. 2) Persoană slugarnică cu intenții de parvenire. /cioc + suf. ~oi 

vineri, 13 ianuarie 2012

Human Planet !


    Se intampla multe lucruri neplacute in jurul nostru si asa va fi mereu. Viata e un amalgam de clipe frumoase si mai putin frumoase. Fiecare om, atunci cand le plaseaza pe cate un taler al balantei, vrea sa cantareasca mai mult primele. Rasul, prietenii, comunicarea nestingherita, calatoriile, plimbarile, spectacolele sunt numai cateva elemente cheie pentru o buna dispozitie de lunga durata. Se spune chiar ca e indicat sa razi chiar si cand ti se intampla un lucru care in mod normal te-ar face sa plangi. Treci mai usor peste orice. Dar gata cu teoria, sa trecem la partea practica!
    Va invit sa priviti prin ochii celor de la "BBC one", un clip, de trei minute si jumatate, cum traiesc semenii nostrii din toate "colturile" Terrei.....    NO COMMENT !!!
Face-ti click pe linkul de mai jos:




luni, 9 ianuarie 2012

Mai putin despre Mos Craciun, mai mult despre involutie !

   Cum ar fi daca Mos Craciun s-ar trezi ca-si vrea cadourile inapoi?
Cum ar fi daca....Mos Craciun e satul de toti copiii care cer multe si promit dar nu se tin de cuvant. Dar daca ar functiona si la adulti? Sa ne ia "jucariile" de mii de euro...BMW, sau AUDI, ori alte jucarii NEMUNCITE??? Unii, macar au diplome, si in spatele lor "fac" banii, altii care sunt NIMIC, fura, si se gasesc neica-nimeni sa-i admire!
      Cum au unii tupeul sa impuna reguli pentru alti si ei sa nu le respecte. E ca si cum ai  sta cu tigara in gura si ai spune celui de langa tine...: "Mosule, aici nu se fumeaza!!"....
     Daca as spune....: Ei uite "Mosule" ca de azi nu mai vreau eu sa am reguli!...Cum ar fi?
Dar sa lasam asta....Ce zice-ti ?Putem vorbi despre INVOLUTIE...??
  Si pentru ca unii cititori (se stiu ei) nu stiu ce inseamna Sa va traduc...Conform DEX :

""INVOLÚȚIE ~i f. 1) Modificare regresivă; trecere la o treaptă inferioară. 2) Proces de revenire a unui organ mărit anterior (din cauza unei boli) la starea normală. [G.-D. involuției; Sil. -ți-e] /<fr. involution, lat. involutio, ~onis 
Sursa: DEX online""

     Ne mandrim ca suntem mai buni si mai intelepti decat eram acum un an, sau acum 10 ani. Eu insa am dat peste un eseu (pe atunci cred ca inca se numeau "compuneri") pe care l-am scris prin clasa a 8-a sau a 9-a, adica pe la 14 ani. Parca nici nu ma mai recunosc in ce am scris, pentru ca e un text prea lipsit de cinism, de rautate, de sarcasm. Defapt e si normal, nu mai sunt persoana de acum 10 ani, nici cea de acum 20 de anii, s.a.m.d. ,(dupa cum credeau unele persoane cu oarece studii superioare de sex feminin, care "stiim noi cum si-a luat diploma" ca sa citez un "clasic" in viata!!!) acea persoana mai exista doar la nivel de concept. Pana una alta insa, va trimit si pe voi in anul 198si ceva..

Fa pentru altul ce ai dori sa se faca pentru tine !

   Stiu...Suna ca un slogan. Esti tentat sa mototolesti foaia de hartie si sa renunti chiar sa te gandesti la asta. Sub aceste vremuri, in care fiecare se lupta pentru existenta, pentru putere, pentru drepturile sale, in acest suvoi al vietii in care nu stii cum sa ramai cu capul afara pentru a lua o gura de aer si nu gasesti in jur un punct de sprijin, in acest spectacol in care daca nu esti egoist, rau si razbunator esti considerat prost este greu sa scrii un text cu acest titlu. 

    Inchid ochii, respir adanc, si-mi amintesc cele zece porunci. Le am in memorie pe toate, realizez insa ca nu-mi amintesc sa le fi lasat sa-mi patrunda prea adanc in suflet, realizez ca poate  m-am gandit prea rar la cei dragi mie, la parinti, la prieteni, la cunostinte sau la oamenii necunoscuti pe langa care trec asa cum ar trebui - ca la niste fiinte asemanatoare mie.
   Sunt parintii mei - desigur - ii iubesc. Sunt bunicii mei - cum sa nu-mi fie dragi? Astept de la ei totul: sa ma rasfete, sa ma inteleaga, sa ma asculte si sa nu ma necajeasca. Am urmarit cu mare atentie la televizor emisiunile in care sunt explicate drepturile copiilor Recitesc titlul, niciodata nu m-am gandit la ei la fel. In sufletul me am cerut de la ei totul dar am oferit cat am crezut de cuviinta, fara sa-mi treaca prin minte ca sunt si ei la fel ca mine, oameni obisnuiti cu defecte si calitati, care ofera si care asteapta acelasi lucru de la noi.

   Sunt profesorii mei, unii tineri, entuziasti, frumosi, care n-au uitat inca adolescenta, altii poate prea rutinati, obositi si sacaiti de atatea generatii de copii prea plini de energie, prea zburdalnici, prea obraznici, prea refractari la regulile scolii. Pe unii ii iubim, pe altii nu, niciodata nu ne trece prin cap sa-i intelegem, sa le oferim dragostea si intelegerea pe care o asteptam de la ei.
    Sunt prietenii nostri, colegii de clasa, cunostintele intamplatoare. Sunt de toate felurile: de la prietena cea mai buna pe care o asculti cu resemnare ca sa-ti vina si tie randul sa vorbesti, pana la colega tocilara si izolata, prea putin frumoasa si deloc simpatica, pe seama careia clasa face tot timpul glume si care, sa recunoastem, le consideram persoane anexe persoanei noastre si nu le oferim din inima noastra mai nimic, asteptand insa sa ni se ofere totul. Nu am uitat nici colegul care venea cu perna de pus sub fund, pe care l-au mutat ai lui la alta scoala din cauza ca nu lua premiul 1. 

    Sunt necunoscutii de pe strada, din autobuz, din magazine, vanzatoarea din piata de la care ne asteptam sa nu ne stea in cale, sa elibereze un scaun sau sa vorbeasca politicos considerand ca este dreptul nostru fara sa ne pese, defapt, ca este si dreptul lor. 

     Oare i-am trecut in revista pe toti? Este lumea mea, e lumea noastra, e societatea in care traim, ale carei reguli le respectam(unii din noi, cei care am avut cei 7 ani). Atata doar ca, reflectand, imi dau seama ca ar trebui sa fie mai mult decat atat. Si spun si eu ca Blaga, "e prea putin." Intreg acest discurs este putin romantic. Stiu ca maine nu ma voi mai gandi la asta. Vor fi unii care vor spune ca viata e o lupta in care sunt invingatori si invinsi si ca nu este loc pentru altruism. 

     Vor fi momente in viata cand, incercand sa dam altuia ceea ce dorim sa ni se dea noua ni se va raspunde cu cinism si antunci vom fi tentati sa uitam acest mesaj. Am scris aceste randuri insa, cu speranta ca imi voi aminti de ele cat mai des posibil, cu convingerea ca aceasta atitudine ne face oameni si ne deosebeste de alte creaturi, cu nadejdea ca doar iubind poti la randul tau sa fii iubit, ca doar oferind sufletul imi va fi impacat, cu convingerea ca toata lumea va fi mai buna daca fiecare da ce e mai bun fara sa astepte sa primeasca ceva in schimb. 

    "Fa pentru altul ce ai dori sa se faca pentru tine." As vrea ca fiecare sa inchida ochii pentru o singura clipa , asa cum am facut si eu acum si sa incerce sa constientizeze un singur lucru: nimeni nu e mai important decat altul !! Suntem totodata diferiti si asemanatori si avem un suflet, ce e atat de usor de ranit!
   


vineri, 6 ianuarie 2012

Din ce se compune pretul benzinei in Romania !

Circulă pe internet o descompunere a actualului preţ al benzinei din ţara noastră. Iată cum se structucturează acesta.

Taxele incluse în benzină de la 1 ianuarie 2011:

    467 €/tona - acciza;
    125 €/tona - taxa de drum;
    10 €/tona - taxa de solidaritate (câte un cent/litru - motivul este acoperirea prejudiciului creat în urma falimentului Bancorex);
    370 €/tona - pretul producatorului.

Astfel rezulta urmatorul pret pe tona de benzina:
467 + 125 + 10 + 370 = 972 €/tona (taxe si accize)

Se adauga TVA de 24%, adica 233.28 €

Totalul este de 1205.28 €/tona adica un litru de benzina este 1,2053 €.

Producatorul încaseaza 370 €/tona

Statul încasează 835.28 €/tona

Daca s-ar renunta la toate taxele si am plati cum este normal doar pretul producatorului + TVA, atunci am plati pentru benzina 0.4588 €/litru in loc de 1.2053 €/litru; la cursul din 05.01.2012 de 1€- 4.3398 inseamna ca pretul benzinei ar trebui sa fie 1.9911 RON/litru in loc de 5.2307 RON/litru.

Educatie rutiera ! Cum folosim luminile de ceata !

Unii dintre noi sunt la prima maşină, alţii sunt la primul autoturism mai dotat, ceilalţi conduc noaptea poate pentru prima dată sau un autovehicul pe care nu îl cunosc. Primii doresc să ne arate cât de multe pot face maşinile lor, inclusiv că au lumini de ceaţă, ceilalţi învaţă sau se acomodează... încă.

Prevederi legislative!

OUG nr. 195/2002 prevede 3 puncte de penalizare pentru folosirea luminilor de ceaţă când nu e ceaţă şi 4 puncte de penalizare când, pe ceaţă, ninsoare abundentă sau ploaie torenţială, nu se circulă cu faza scurtă şi luminile de ceaţă ( dacă există ), iar Regulamentul prevede ca, atunci când plouă torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii care reduc vizibilitatea pe drum (de exemplu: fum sau cenuşă de la CET-uri), să folosim şi luminile de ceaţă concomitent cu reducerea vitezei. Pentru folosirea incorectă a luminilor de ceaţă se dau 4 - 5 puncte-amendă, adică între 256 şi 320 de lei, iar neutilizarea fazei scurte, a luminilor de ceaţă, atunci când este ceaţă, aduce 6 - 8 puncte-amendă, adică 384 - 512 lei.

Ce vedem pe sosele!

În realitate, pe vreme frumoasă, mii de şoferi preferă să meargă cu farurile de ceaţă aprinse. Unu din trei! Unu din zece merge şi cu lumina de ceaţă din spate aprinsă, tot pe vreme frumoasă. Trebuie să le explicăm acestora că pe vreme frumoasă farurile de ceaţă nu-i ajută să vadă mai bine decât în lateral pe serpentine sau, dacă le folosesc doar pe acestea, să vadă mai bine gropile, iar lumina de ceaţă din triple nu poate să-i ajute decât la mersul înapoi, ca să vadă mai bine noaptea. Şi atunci de ce suntem orbiţi cu ele, fiind prost reglate, pe vreme frumoasă, pe drum drept şi fără gropi? De ce nu le folosesc respectivii când şi cât au nevoie şi să le stingă apoi?

miercuri, 4 ianuarie 2012

Rezultatele "scrutinului"...!!!

Asadar au trecut peste 100 de zile in care ati avut posibilitatea sa votati in cele 3 sondaje de opine parerile dvs.
Va multumim tuturor pentru vot, pentru timpul petrecut pe site-ul nostru, va invitam in continuare sa va spuneti parerea necenzurat, pastrand un limbaj civilizat.
Iata  rezultatele “scrutinului”.

SONDAJUL 1 
La intrebarea “Cum vi se pare acest blog?” am primit 34 de raspunsuri astfel:
Foarte bun- 24  voturi reprezentand 70%
Potrivit       - 5    voturi reprezentand 14%
Aiurea-      - 5    voturi reprezentand 14%

Asadar 24 de voturi reprezinta 70% iar celelalte insumate reprezinta 10 voturi respectiv 28%....ceea ce ne motiveaza sa......continuam!!!


SONDAJUL 2 
La intrebarea : “Vi sa cerut spaga la angajare?” am primit 18 raspunsuri astfel:
Da – 14 voturi reprezentand 77%
Nu -  4 voturi  reprezentand 22%
Trageti dvs concluziile.


SONDAJUL 3
La intrebarea  “Ati fost nevoit vreodata sa dati spaga in Spitalul din Tecuci ?” am primit 25 de raspunsuri respectiv:
Mi sa cerut si am dat             - 18 voturi reprezentand 72%
Mi sa cerut si nu am dat        -  0 voturi reprezentand 0%
Nu mi sa cerut insa am dat    -  3 voturi reprezentand 12%
Nu mi sa cerut                      -  2 voturi reprezentand 8%
Nu am fost niciodata in spital -2 voturi reprezentand 8%
Va invitam pe dvs sa trageti concluziile!

luni, 2 ianuarie 2012

No comment !

In fiecare an, pe data de 11 noiembrie, Pavel Stratan isi aminteste de cel mai mare noroc al sau: s-a nascut, culmea, chiar de ziua lui.



"Eu nu stiu unde mai incape
Atata vodka si lichior
Si nu stiu toti de ce se uita
De parca as bea de banii lor."


No comment !

Mihai Margineanu este un artist roman care a preluat cantece cunoscute din folclorul urban al anilor '70 si '80, piese cunoscute in mahala si in cartierele de la periferia orasului. Artistul a luat aceste cantece de pahar si le interpreteaza intr-un stil propriu. Desi multe dintre versuri sunt vulgare, piesele arata care era realitatea in societatile din patura de jos a Romaniei in perioada interbelica.

"Nu exista barbati care face dragoste prost, ci femei care nu stie sa iubeste...!"