Am primit acest comentariu initial pe blog. Dupa publicare am primit pe e-mail rugamintea autorului/autoarei sa cosmetizam acest articol. Am considerat comentariul foarte bine scris si pus in "pagina" de "anonim", asa ca o sa ne permitem sa-l invioram cu cateva imagini.
Anonim 6 iunie 2013, 22:18
Anonim 6 iunie 2013, 22:18
.jpg)
Niciodata nu am scris pe acest blog. Astazi scriu prima data. Cu siguranta nu va fi ultima. Da, cu siguranta tot ce ni se intampla, ni se intampla cu un motiv bine, dar foarte bine intemeiat. Doar ca, din pacate, uneori, il aflam mai tarziu…Unele lucruri ni se intampla ca sa vedem cine ne sustine in momentele critice si cine ne intoarce spatele. Cine ne sunt prietenii, oamenii pe care ne putem baza si cine sunt doar “cunostintele”.
Sunt deasemenea lucruri care ni se intampla pentru a realiza ce vrem cu adevarat de la noi, care ne este scopul in viata.
Sunt lucruri care se intampla pentru a ne gasi calea, pentru a ne redescoperi. Cu siguranta uneori pare ca toate lucrurile rele ni se intampla doar noua, ca doar noi suntem cei mai ghinionisti oameni din lumea asta, dar de fapt, prin toate greutatile care ni se lasa pe umeri devenim puternici. Mai puternici decat credeam ca suntem. Mai puternici decat speram vreodata ca putem fi.
Cumva, atunci cand toate relele vin deodata, gasim in noi forta de a ne ridica. Dupa ce varsam toate lacrimile pe care nu stiam ca le avem, dupa ce ochii sunt atat de umflati ca abia mai vedem, dupa ce zacem atat cat e nevoie pentru fiecare, ne ridicam frumos din pat, ne aranjam, ne imbracam frumos si luam iarasi viata in piept.
Nu, nu-i usor deloc… dar absolut deloc. E poate cel mai greu lucru la care este supus un om. Sa o ia de la zero. Sa inceapa iarasi dintr-un punct mort si sa-i dea viata.
Dar cine a spus ca e usor sa te iei la tranta cu viata? Cu oamenii? Oamenii… atat de… diferiti. Atat de...… complicati. Ca sa ma exprim civilizat, pentru ca diferenta intre noi este uriasa. V-am urmarit si v-am citit ce scriati si cum scriati. Jalnic. Frustrari, complexe de inferioritate, superficialitate, etc. Sunteti mai slabi decat v-am crezut. Stiu ca nu este bine sa subestimezi, insa am observat o supraevaluare.
Si oricat de mult am vrea la un moment dat sa ne intoarcem inapoi, sa avem genunchi juliti si nu inimi frante de durere, nu se mai poate. Asa ca, oricat de tare ar durea, trebuie sa fim adulti. Sa fim maturi. Sa luam decizii. Sa ne asumam consecinte. Sa suportam umilinte. Sa mergem mai departe orice ar fi.
Asa ca, orice ar fi, voi privi inainte si voi fi eu, cea/cel cu un zambet de rezerva ascuns undeva prin buzunare. Si, intr-o zi, am certitudinea ca soarele va straluci cu putere si pe straduta mea intunecata pana nu demult. Se vede rasaritul. Da… si va face si caldura pentru mine! Si pentru ca cel mai simplu e sa renunti, eu nu voi alege calea cea mai simpla… e timpul meu! Un timp care, uneori, nu ma asteapta, care nu ma amana si care curge uneori in defavoarea mea. Asa ca nu. Nu o sa il mai irosesc. O sa il folosesc! Voi reveni cu amanunte, si atentie, nu numai....Mai puternic/a decat speram vreodata ca pot fi. Eu.
