Nu vreau să îmi înființez firmă offshore, nu vreau să îmi înmatriculez mașina în Bulgaria, nu vreau să muncesc pe șantier în Italia, Irlanda, Anglia, 11 luni cu gândul la luna august, când voi veni acasă unde îmi sunt părinții, prietenii, nevasta și copii.
Dacă tu, oricare ai fi USL sau PDL, cu politica ta cretină și taxe aberante mă izgonești, îmi distrugi firma, distrugi firma celui care m-ar putea angaja, atunci e de datoria mea să mă împotrivesc și să te izgonesc cu pietre de la guvernarea țării, care este a mea și nu a ta.
Dacă este nevoie, ți-o repet: România este a mea, a rigipsarilor, a zidarilor, a mecanicilor, a inginerilor, a confecționerelor, a culegătorilor de porumb, a celor care muncesc ceva în țara asta de la opt ore în sus, de luni până sâmbătă, fără să se plângă că nu au imunitate de vită încălțată. Și dacă aceștia plâng, nu se lamentează în emisiuni televizate, nu vorbesc de milioane de euro. Ei plâng seara târziu, când ajung acasă rupți de oboseală, fără să-i audă nimeni, plâng că nu au 5 lei să cumpere 2 kilograme de cartofi, să-i facă cartofi prăjiți, a doua zi, copilului care e în clasa a doua și mâine va pleca la școală iar, fără să mănânce nimic.
România e a mea, nu e a ta, boule, ales peste noapte șef de cireada, de alți boi și vaci. Alături de tine, politician incapabil, stau bețivii, boschetarii, aurolacii și restul putorilor din România pe care le-aș strânge de gât cu mâna mea dacă ar fi voie. Eu nu am nevoie de politică, ci tu, politică, ai nevoie de mine. Nu eu ar trebui să plec în țări străine, ca tu să huzurești pe banii pe care eu îi trimit în țară, de pe urma muncii mele.
Eu, muncitorul român, trimit în țară, pentru ca tu să ai bani, cel puțin patru miliarde de euro anual. Tu ce faci pentru mine? Faci ceva să mă aduci înapoi? Ce ai făcut tu, ca eu să fiu împreună cu familia mea? Comuniștii, când au venit la putere acum 50 de ani, au despărțit mii de familii. Au luat bărbatul din familie și l-au trimis în pușcărie sau la săpat la Canal.
Eu în Italia unde muncesc, nu sap canale, dar 11 luni pe an, viața mea departe de familie este pușcărie.
Autor: Manole Marius
Acum vreo cateva zile am fost la spital, sa-l caut pe doctorul Zara de la ortopedie. In timp ce asteptam pe holul mare de la chirurgie, am vazut trecand un individ gras si brunet in haine de spital. Nu stiam cine e. Parea cam nespalat, fuma si arunca neglijent scrumul pe coridor. Am presupus ca e un asistent, brancardier, ceva…
RăspundețiȘtergereCand, dintr-o data, am vazut un batran care a venit la el si l-a abordat, spunandu-i: - Va rog, domnu doctor, cand ma puteti opera si pe mine?
Omul avea un aspect destul de umil si saracut. Se vedea ca nu are bani.
Ia uite, m-am mirat in sinea mea, n-as fi crezut ca individul asta nesimtit si slinos e doctor, dar ma rog.
Ce credeti ca i-a raspuns?
S-a uitat agasat la el si l-a repezit ca pe un caine: “- Iar ai venit ma? Ti-am zis cat costa! N-ai, nu te operez! Hai, mars de-aici !!!”
Omul a plecat amarat, cu capul in pamant. Probabil se framanta de unde sa scoata banii.
Am aflat apoi ca era doctorul Teodoru. Cand l-am vazut cum se targuia ca o precupeata de la piata cu musterii, m-am intrebat de ce nu-si pune mai bine tariful afisat pe usa cabinetului. Sa stie oamenii cat costa.
Drept sa spun, asa o poama de doctor ar merita sa-l viziteze vreun reporter cu “camera ascunsa”!
vorbesti prostii. niciodata nu s-a comportat dr,Teodoru asa cu nimeni. Esti plin de ura si rautate d-le observator de pe culuarul sectiei. Mananci caca...
ȘtergereZIUA DREPTATII
RăspundețiȘtergereSe aude ca, a venit in fine ziua sa scape spitalul de doi escroci care ii sugeau sangele: Sima si Barbalata. Doua capuse, care pe timpul lui Teodoru se agatasera cu nadejde de trupul spitalului, ca o boala rusinoasa, doua plosnite veninoase care se ingrasau din coruprie si escrocherii.
Pe vremea cand erau locotenentii lui Teodoru si lingeau cu foc curul managerial, cei doi luau parte, foarte profitabil, la sarlataniile lui:
Barbalata, escroc cunoscut, care terminase de furat COMMET-ul, se mutase la spital, sa-l invete pe Teodoru cum se fura cu spor. Nu avea alte studii decat un liceu chinuit. Desi nu fusese vreodata altceva decat samsar de masini si dealer de una-alta, Barbalata visa la functii. Prietenul lui ii promisese locul de director administrativ, desi amicul lui cam bause cerneala. Asa ca ii daduse pe mana achizitiile.
Nu reusea nici o firma de medicamente sa se apropie de spital nevamuita de Barbalata, care prin oras se dadea mai director decat directorul. Studiile de fezabilitate si alte proiecte fantoma cresteau ca painea calda. Azi se facea receptia lucrarii, iar maine tencuiala cadea in capul bolnavilor. Dar ce conta? Plosnitele spitalului isi faceau mai departe hotiile, se ingrasau, plesneau de fericire si de multumire.
Prietena lor, Sima, tovarasa nedespartita si partenera de afaceri cu Teodoru si Barbalata, invatase ABC-ul furatului la un particular si venise sa-si desavarseasca arta hotiei pe banii statului, impreuna cu ceilalti doi escroci.
De contabilitate nu avea habar. Lucrarile si situatiile, era stiut ca i le faceau vesnic altii. Intepenita vesnic pe scaunul de contabil sef, manca zdravan, barfea cu Barbalata, juca bile la calculator si nu catadicsea sa urce vreodata la biroul de contabilitate de la etaj. Oamenii radeau ca i-a luat fundul forma scaunului. Scaunul de la birou sau cel de la masina spitalului, care ii purta osanzele ca pe sfintele moaste de acasa la birou si invers. Daca ii venea vreun control, nu stia decat doua lucruri: pozitia mutului si plicul.
Pe deasupra isi oplosise si barbatul si nu pe orice post ci taman ca magazioner la mancarea spitalului. Sima, stiindu-se ocrotit de nevasta-sa, teroriza bucataresele, se ducea personal la piata sa faca cumparaturile (si sa faca si preturile) si in general se rotunjea si se ingrasa vazand cu ochii.
RăspundețiȘtergereIn fine, cand i-a picat Teodoru, madam Sima a trebuit sa-si miste dosul de pe locul de contabil sef. Plina de draci si de tupeu, madama pretindea sa i se dea tot un post de conducere, care, credea ea, ca i se cuvine daca te gandeai la marea ei competenta de socotitoare. Avea femeia dreptate: cum sa nu i se intoarca ranza pe dos, cand pana atunci juca bile si lua vreo 40 de milioane pe luna si de-acum incolo avea sa se joace numai pe vreo 12 milioane? Pai sa nu-ti vina sa mori?
Intrebarea e, ce mai faceau acum cele doua plosnite abjecte, acum, cand nu-l mai aveau pe Teodoru? De furat, nu mai puteau. De muncit, nu erau prosti sa munceasca si nici nu erau invatati! Asa ca, faceau opozitie noului director, il spionau, il sapau cum puteau si mai ales, dadeau raportul la iubitul lor Teodoru, despre tot ce misca in administratia spitalului, in asa fel incat, din cand in cand, ne trezeam ca Teodoru manca rahat prin ziare sau chiar pe blog despre felul cum este condus acum spitalul. Informatii pe care, in vagauna lui din chirurgie, nu ar fi fost normal sa le aiba.
Acum, cred ca ati inteles de ce a fost nevoie de un director din afara spitalului. Ca sa scuture zdravan pomul si sa cada din el toate plosnitele si parazitii. In timp s-au mai schimbat cativa directori, dar fie n-au putut sau n-au vrut, fie nu i-au tinut curelele, dar realitatea este ca n-au facut alceva decat sa se uite in alta parte in timp ce gasca de odiosi isi facea hotiile, sau si mai rau, le-au zambit si i-au mangaiat pe crestet! Dupa multi ani de hotie, coruptie si mizerie crancena de-a lui Teodoru, in fine, directorul Negru a deparazitat spitalul.