Bătrânul lăcaș medical tecucean „Anton Cincu” a atras încă un medic în teritoriu. Este vorba despre Ion Roșioru, medic primar, doctor în științe medicale. Originar din Republica Moldova, familist, tată a doi copii realizați, dr. Roșioru are o experiență medicală vastă, lucrând în domeniul medical 29 de ani, respectiv 15 ani în Republica Moldova și 14 ani la Spitalul orășenesc Făget din județul Timiș.
„Spitalul din Tecuci are nevoie de medici pentru toate specializările, iar de curând am reușit să-l convingem pe medicul Roșioru. Aflasem că dânsul s-a prezentat la Spitalul din Bârlad pentru angajare, am luat legătura și am insistat pentru a-l convinge să facă parte din colectivul de medici din cadrul Spitalului Anton Cincu. Și-a dat acordul, drept pentru care noi am am încheiat un contract provizoriu de voluntariat , urmând a face demersurile necesare către Ministerul Sănătății pentru a putea fi angajat la spitalul tecucean. Rugăm, pe această cale, pe dl. primar al municipiului Tecuci să ne sprijine în asigurarea unei locuințe de serviciu pentru dl. doctor” a informat managerul unității spitalicești, Teodor Negru.
La rândul său, primarul Daniel Țuchel, este preocupat de calitatea sănătății și atragerea medicilor în Tecuci, precizând: „Spitalul are nevoie de medici, în perspectivă se fac demersuri , sunt discuții și cu alți medici pentru secțiile Chirurgie și Medicală. Mă bucur că dl. dr. Roșioru s-a alăturat echipei medicale tecucene și i-am promis că îi vom asigura o locuință. Serviciile calității de sănătate sunt prioritare, îmi doresc să nu avem deficiențe în actele medicale”.
Cu un ușor accent moldovenesc, dr. Ion Roșioru a declarat că s-a alăturat unui colectiv experimentat la secția Ginecologie-Obstretică, a fost bine primit, colegii sunt amabili cu dumnealui și speră să existe colaborare bună în continuare între dânsul și medicii competenți, luptând împreună pentru sănătatea pacienților.
sursa : www.tecuceanul.ro
Multumim pe acesta cale siteului www.tecuceanul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu