Poate ca ar trebui sa afle si primaria.....Poate va mai amintiti si in caz ca nu mai tineti minte, va reamintesc eu, ca acum vreun an, 5 salariati s-au hotarat sa se judece cu spitalul pentru tichetele de masa. Si culmea, le-au si castigat. Nimeni dintre angajati n-a crezut atunci, ca acei 5 oameni isi vor capata tichetele sau contravaloarea lor, cand in spital era bine cunoscut ca Teodoru se cam stergea cu legea la fund, dupa cum singur zicea.
Ei bine, cu scrasnete din dinti, cu injuraturi si oftica cat incape, Teodoru a platit valoarea tichetelor de masa pt cei 5 oameni. De ce ? Fiindca “cineva” i-a atras atentia, ca in cazul in care nu plateste, era o fapta putin penala. Si el stie, pe pielea lui, ce inseamna sa te cheme mereu procurorii sa te intrebe de sanatate.
Mi-am adus aminte de povestea asta, pentru ca am aflat intamplator, ca pe 13 septembrie, Teodoru a pierdut cu succes inca un proces cu salariatii lui. Al catalea oare????
Intr-una din zilele astea, o sa socotim cati bani a imprastiat Teodoru, ca sa sa se judece cu oamenii din spital, unde bineinteles a pierdut pe toata linia. Cati avocati platiti, cate procese! Intrebati-l: a castigat vreunul?
Totul din nevoia lui patologica de-a se rafui cu cei care nu-i cadeau bine la ficat. A cheltuit banii spitalului, bani de salarii, de medicamente, pt mancarea bolnavilor etc. Ar trebui ca cineva sa-l intrebe, nu credeti???
Si poate ca ar trebui sa afle si primaria.
In ultima vreme, Teodoru sta numai prin concedii:
RăspundețiȘtergereIn august, cand Primaria i-a cerut sa prezinte situatiile financiare ale spitalului, el a fugit in concediu, ca sa nu dea seama de escrocheriile pe care le-a invartit in ultimii ani.
In septembrie, cand i s-a cerut demisia, a crezut ca scapa daca o pune iarasi de-un concediu, ca in bancul cu baba, care fugea sa se ascunda la gradinita, printre copii, fiindca auzise ca o cauta moartea pe-acasa. Ei, din pacate pentru el, pe 13 septembrie, l-a ajuns primarul Tuchel cu coasa. L-a prins intre doua concedii.
Cum mi se rupe inima de mila lui Teodoru, (mai pe scurt “mi se rupe”), m-am gandit sa-i propun un soi de terapie, ca sa nu se mai simta asa de umilit, un fel de tratament de substitutie: sa-si amenajeze la el acasa, un birou mare, dotat cu un scaun moale de piele, cu un bar bine garnisit si pe usa sa-si puna o placuta pe care sa scrie mare MANAGER. In felul asta, cand o sa se uite in oglinda de la baie, o sa mai poata inca sa se creada directorul spitalului.
Mai greu o sa fie cand o sa apara prin spital si in loc de spinari indoite si zambete slinoase si obediente din partea pupincuristilor, o sa aiba parte de mistouri, bascalie, eventual cate un scuipat intre coarne sau un sut in dos.
Si ce-ai sa le mai faci atunci Teodorule? Ce le mai faci la oameni? Ai sa ramai cu “onoarea nereperata”.
Astazi am vazut intamplator, masina lui Teodoru la poarta casei. Si mi-am dat seama dintr-o data cate lucruri nu mai poate sa faca capabilul spitalului:
RăspundețiȘtergereNu mai poate sa vina sambata sau duminica, fara nici o treaba, sa hartuiasca lumea, cu mofturile, injuraturile, betiile si dracii lui.
Nu mai poate sa intre in biroul lui drag, sa se imbete cu Barbalata. Asta cred ca ii lipseste cumplit.
Nu mai poate sa se tranteasca in scaunul cel moale de director, in care fundul lui mare se labarta in culmea fericirii si se latea din ce in ce, precul aluatul pus la crescut.
Nu mai poate ciupi din mancarea bolnavilor copanul de pui, untul si cascavalul. Spre marea lui durere, acum nu-i mai vine la poarta masina cu aprovizionarea saptamanala.
Nu mai poate aduce, pentru 5 minute, cate o femeie, in biroul de director, ca sa lase impresia la oameni ca ar mai face ceva.
Nu mai poate face angajari, nici achizitii, nici studii de fezabilitate, nu mai poate stresa angajatii ca-i da afara ca sa iasa la interval, si cate si mai cate…
Si daca ne gandim ca nici de operat nu poate sa opereze ca lumea, precum nu a putut niciodata, ne intrebam: oare la ce mai vine la spital?
TEODORULE, SPITALUL NU-I CARCIUMA, SA STAI TOATA ZIUA IN EL!
Zilele astea Teodoru este in sevraj. Nu din lipsa alcoolului, ca asta nu-i lipseste, ci din lipsa functiei lui dragi.
RăspundețiȘtergereAtunci cand o sa vina dimineata la serviciu, picioarele or sa-l duca singure spre fostul lui birou de director. Cred ca atunci cand vede pavilionul administrativ, fundul lui mare tanjeste dupa scaunul de manager… asa, cum betivul care trece pe langa carciuma, simte dintr-o data ca ii arde gatul de dorul bauturii.
Mi-e teama ca intr-o zi, cand s-o nimeri sa mai vina prin secretariat, o sa zareasca prin usa intredeschisa fostul lui scaun si pofta de functie o sa-l copleseasca pana intr-atat, incat o sa se repeada ca posedat, sa traga de jiltul lui de altadata.
Vi-l puteti imagina tragand cu ghiarele si cu dintii de scaun si urland: “E al meu! Al meu! Mi l-au luat ticalosii! Il vreau! E al meu!” ?????
Parca seamana cu o scena din “Stapanul inelelor”. Personajul acela scarbavnic, stiti voi care: "We wants it. We needs it. Must have the precious!"